Pentru a o recunoaste in parcurile publice, trebuie sa stim ca blana acestor veverițe de copac, poate fi de la negru până la roșu sau în diferite nuanțe ale acestor culori, toate având burta albă. Hrana lor constă în semințe de arbori, conifere, alune, castane, fructe de pădure și ocazional, pot consuma ouă de păsări.
Veverița europeană nu este recomandată ca animal de companie ținut în apartament, deoarece are nevoie de o cușcă destul de mare.
Se recomandă a se ține în voliere mari, de 2m înălțime x 1,5m lungime x 2m lățime (maxim o pereche); În funcție de câte exemplare doriți sa creșteți, mărimea volierei va crește si ea.
Veverițele europene ocupă păduri de conifere din nordul Europei și Siberia, preferându-le pe cele de molid, pin siberian și pin silvestru. În Europa de vest și de sud, se găsesc în pădurile cu frunze late, unde amestecul de specii de arbori și arbuști este o buna wp themes sursă de alimente pe tot parcursul anului. Majoritatea pădurilor cu frunze late din Marea Britanie și Italia, se potrivesc din ce în ce mai puțin veverițelor autohtone, datorită competiției creată de mai buna strategie de hrănire a veverițelor gri canadiene (si implicit a virusului purtat de ele).
Veverita europeana, poate popula cu ușurință parcurile noastre publice, traind în libertate până la 3 ani, iar în captivitate, între 7 și 10 ani. Datorită declinului survenit după introducerea veveriței gri canadiene în pădurile din Europa, fără conservarea speciei, veverița autohtonă, ar putea dispărea din padurile cu frunze late din Europa în decurs de 20 ani.
Spre deosebire de alte rozătoare, veverița europeană sau cum mai este numită, veverița eurasiatică nu este o amenințare directă pentru om.
Perioada sa de împerechere este din Ianuarie-Februarie până în Iulie, iar gestația este 38-45 de zile și poate avea între 3-6 pui o dată sau de maxim două ori pe an.
