Veverița leopard provine din Statele Unite ale Americii și mai este denumită și veverița leopard cu 13 dungi.
Se împerechează o singură dată pe an, primăvara, imediat ce au ieșit din hibernare, timp de două săptămâni, și pot avea între 3 și 14 pui. Gestația durează aproximativ 28 de zile, iar puii se nasc golași și orbi, având greutate între 30 și 50 de grame fiecare.
În sălbăticie își construiesc vizuini de 15 – 20 m, având mai multe pasaje laterale, cu o adâncime care poate ajunge chiar și la o jumătate de metru.
Este de asemenea si un animal de companie foarte bun ce poate fi ținut în apartament, dar și afară, în voliere special amenajate, în care se adaptează foarte ușor. Dimensiunile recomandate pentru o cușcă potrivită acestei specii de veverițe este de 60-70 cm lungime, 30-40 cm lungime și nu foarte înaltă, 20-30 cm, pentru că nu se pot cățăra (o cușcă înaltă poate fi periculoasă; căzând, se pot răni).
Cușca trebuie să conțină multe jucării, pentru că le place foarte mult să se joace, cum ar fi o roată, wp themes multe tuburi și adoră scoarța de copac.
Dacă sunt ținute în apartament, deși sunt animale foarte curate, făcându-și nevoile într-un singur loc, talașul lor va trebui schimbat la 3-4 zile, din cauza mirosului puternic de urină. Sunt animale foarte docile și, pentru că nu țopăie ca veverița siberiană, ne putem împrieteni ușor cu ele.
Dacă luați decizia de a ține un astfel de animal deosebit, va trebui să luați în calcul că aceste veverițe sunt mari consumatoare de proteine (animale mici, insecte, gândaci și viermi vii).
Iar când spunem mari consumatoare de proteine, ne refim la faptul că proteinele reprezintă 50% din hrana lor zilnică. Se pot păcăli câteva săptămâni cu peștișori uscați, care se vând la mai toate petshopurile, dar va trebui să le procurați și greieri, lăcuste, viermi de făină, care, mai nou, se găsesc și în petshopuri.
Dieta lor include semințe de iarbă, buruieni, mei, semințe de floarea-soarelui, omizi, lăcuste, ouă de insecte, greieri, furnici, legume, fructe și uneori chiar și șoricei.
În libertate veverita leopard trăiește aproximativ 5 ani, iar în captivitate, între 9 și 11 ani.